💜 Ande: un testament literar ✒️

Când am luat condeiul în mână, acum mai bine de 10 ani, am făcut asta cu multă seriozitate, cu multă asumare, dintr-o singură dorință: într-un peisaj literar văzut de viitorime drept unul gri, cărțile pe care le las în urmă să devină pata de culoare de care acești cititori au nevoie. Să creez ceva nou, de la conținut la „ambalaj”, fără a urma ceea ce fac alții. Respectând, totuși, reperele literare elementare – în acest sens mă raportez adesea la ideea: „nu voi îndrăzni să etichetez abuziv un text în proză drept un text liric”.

(Un exemplu este volumul meu de debut, cel de poezie: conținutul liric este organizat sub formă de acte și de scene un experiment la granița între două genuri literare.)

Încă de la acea vârstă fragedă am conștientizat efortul pe care trebuia să îl depun pentru a asimila noțiuni din diverse discipline (istorie, matematică, limbi străine etc.), pentru a stăpâni morfologia, sintaxa, ortografia și noțiunile de punctuație (și a le actualiza permanent, în funcție de normele introduse la nivel înalt), pentru a-mi lărgi orizonturile și a-mi dezvolta vocabularul... pentru a nu mă mulțumi cu șabloanele testate cu succes de alții și a căuta mereu noi forme de interpretare.

Pentru că asta am apreciat de ani de zile la artă: artistul, fie el un pictor, un poet, un scriitor, un muzician sau un simplu artist stradal, se bucură de o libertate de a gândi și de a explora fie drumuri noi, fie drumuri deja străbătute de alții. Arta, de multe ori, s-a născut din curajul unor persoane de a risca, iar riscul, câteodată, presupune ceea ce aș numi eu o „grabă” sincronizată.

Fiecare artist, indiferent de domeniul în care activează, cunoaște cel mai bine stadiul în care se află creația sa și nivelul la care se află în acel moment, raportat la mișcarea generală. De aceea artiștii adevărați nu sunt cei care așteaptă numai cuvinte de laudă, căutate, pe moment, într-un ghid standardizat nescris al societății. Sunt cei care caută tocmai în opiniile critice (constructive) adevăratele aprecieri asupra creației lor. Sunt cei care ascultă fiecare interpretare derivată, prin filtrul individualităților, dintr-o singură creație, pentru că arta nu este o știință exactă, nu există opinii corecte și opinii greșite.

Ande

Articole similare...

Arhivă