📝 Crezul unui „Interpret de idei”

(extras din Dincolo de text: Lecția „Hematomul roșu”, Armonii Culturale, 2024, 374 p., pp. 5-6)

Nu revendic rolul de critic, pentru că mulți au început să denatureze sensul acestui termen: fie îl transformă într-o sursă de teamă, de implantare a concepției potrivit căreia critica e ceva negativ, dăunător imaginii conturate în minte asupra propriei valori, fie îl transformă într-un instrument de implantare în conștiința colectivă a unor idei favorabile ori nefavorabile subiectului (respectiv autorului).

Revin, în schimb, la menirea primordială a „Interpretului de idei”. La început, a fost cuvântul. Nu, nu mă raportez la textul biblic. Mă raportez la momentul 0 din „mitologia creației”, la cuplul format de Trupul și Sufletul artistului. Cuvântul e o formă concretă a ideilor abstracte care iau naștere din armonia trup – suflet. E o prioritate a Întregului (artistul), deoarece este, la rândul său, un fragment din Întreg: e o piesă, e un liant între piese (mă refer la corespondențele care se pot trasa între „cuvinte/text” și „sânge/trup”).

Odată ce Ideea s-a materializat sub forma Cuvântului, ea e transmisă mai departe. Cum? Firește, prin prezența fizică, sub formă de Carte. Cum nu reușește nici sub această formă să cuprindă o arie largă, publicul asistă la înființarea, abstractă, a unui întreg lanț al informației, care se materializează, la rândul său, sub forma unor texte derivate din original, născute tocmai din informațiile filtrate prin mințile care au luat contactul cu textul de bază. Aceste minți străine se transformă în soli ai culturii, în ambasadori ai textului.

Nu intenționez să îmi etalez erudiția prin acest demers. Erudiția nu își forțează intrarea printre cuvinte. Ea se strecoară, eventual, dincolo de cuvinte. Scopul meu este să prezint o modestă interpretare a acestui text, în speranța că voi reuși, astfel, să introduc noi cititori (sau, de ce nu, cititori veterani, interesați de prezentul subiect) – mai mult sau mai puțin familiari cu lumea abstractă a literelor – în lumea de dincolo de această fereastră din marea „clădire” a literaturii române. Pentru că literatura, indiferent de forma de manifestare ori de numele care o modelează între coperți, nu poate supraviețui altfel. Nu o putem izola spre a fi cercetată doar de un grup restrâns. Nu acesta e scopul literaturii, cu atât mai puțin scopul Interpreților de idei. O literatură insuficient expusă, interpretată în codul cunoscut doar de un public specializat, rămâne, la finalul zilei, un pacient în moarte clinică ținut în viață de medici, un pacient la care oamenii dragi sau rudele îndepărtate nu au acces nici măcar în spatele unui perete de sticlă.

Interpretarea mea se adresează tuturor cititorilor. Vreau să demonstrez generațiilor viitoare că încă există o literatură română vie, care își așteaptă cu răbdare cititorii emigrați pe teritorii virtuale. Vreau să demonstrez generațiilor anterioare că încă există tineri preocupați de lumea literară, care sunt dornici să valorifice bagajul de cunoștințe acumulat de-a lungul anilor pentru a construi un pod între mentalități, viziuni și perspective asupra a ceea ce iubim, indiferent de vârstă: darurile lăsate, pe hârtie, de autori.

Articole similare...

Arhivă