10 septembrie 2023: Ședință publică a Cenaclului „Dimitrie Dăscălescu”

Odată ce am ajuns la destinație, am retrăit momentele din vacanța petrecută în Maramureș, perioadă în care am vizitat Muzeul Satului Maramureșean. Eram înconjurată de verdeață, în apropiere se auzea muzică, iar în față priveam cum oamenii intrau și ieșeau din curțile caselor expuse.

Participasem deja la câteva ședințe, însă această ședință se resimțea altfel. Eram conștientă că depășeam „confortul” intimității oferite de Biblioteca Județeană, că momentele literare erau privite „live” de cei interesați. Aveam destule motive să mă lupt cu propriile emoții, dar, în sinea mea, vedeam această ședință drept o provocare a propriilor limite.

A fost un moment special, plin de încărcătură spirituală, un motiv de încântare atât pentru colegii de cenaclu, cât și pentru oamenii care s-au oprit pentru câteva clipe lângă căsuța noastră pentru a asculta materialele pe care fiecare dintre noi le-a pregătit.

Vinul și via (File de memorie)

- text citit în cadrul ședinței -

Via și vinul... Un singur gând îmi trece prin minte: satul Beciu – imaginea copilăriei mele și locul natal al bunicii. Dincolo de orașul Odobești, continuând pe drum, la deal, prin pădure, simți că pătrunzi într-o cu totul altă lume la vederea viei care se întinde cât vezi cu ochii. Încă îmi amintesc cu nostalgie clipele în care, aflată pe acel drum șerpuit ce ducea spre casa bunicii, priveam terenurile pe fereastra mașinii. Priveam în stânga, apoi în dreapta, voiam să cuprind fiecare șir verde. Cu emoție, curiozitate și în același timp fascinație, continuam să le privesc pe geamul din spate, stând în genunchi pe banchetă. Voiam să imprim imaginea în memorie.

La scurt timp după, ajungeam la destinație și înaintam cu repeziciune pe sub vița de vie din curte, care ne oferea umbră și mici gustări de-a lungul timpului, până mă opream în brațele deschise ale bunicii. Dacă în cale se întâmpla să zăresc câte un cârcel, atenția mea se muta de îndată spre boltă și făceam un popas pentru a mă întinde și a-l gusta.

Via și vinul din Beciu... Ani de zile, sătenii mergeau în vie și o îngrijeau, ca pe urmă să prepare vin din strugurii culeși. Bunica nu era o excepție. Pe masa din curte, în jurul căreia ne adunam, se găseau mereu câteva sticle de vin. Era mândră să ne prezinte diferitele sortimente pe care le avea și cerea părerea vizitatorilor pentru a o compara cu a ei. Pentru mine, curiozitatea degustării se sfârșea cu un gust acru sau amar, însă bunica, cunoscătoare, se asigura că alungă aceste neplăceri cu un vin atât de dulce, încât de multe ori îl comparam cu un suc.

Nu înțelegeam diferența dintre denumirile rostite ocazional de ea, de fratele ei sau chiar de tata, însă mi se părea că sună interesant. Conversațiile lor sfârșeau prin a deveni tehnice – eu mă rezumam în „analiza” mea la gust și la culoare. Ba chiar mă întrebam câteodată cum un vin alb poate avea un gust atât de diferit față de un alt vin alb. Într-un final, realizam că soiurile și procesul de producție erau concepte prea sofisticate pentru mintea mea de copil.

Vinul... și via din satul Beciu... Oamenii se schimbă, vin și pleacă din acest sat, însă via rămâne neschimbată, iar vinul continuă să reflecte viața și roadele muncii omului:

uneori e dulce, alteori amar,

însă noi continuăm să îl savurăm cu mare plăcere.

Articole similare...

Arhivă