CRONICĂ DE CARTE: Petre Isachi (Mihai Bravu), „ANCA DENISA ȘOGOR/ANDE - O scriitoare interpretă de idei sau implicarea cititorului în triunghiul text-intertext-context”

(articol publicat în revista „Plumb”, anul XXI, nr. 221, august 2025, p 14)

Motto:

„Opera literară este un act viu de interlocuțiune și nu un obiect de analizat în lumina unei teorii, grile critice” (Tv. Todorov)

Mi se pare admirabil faptul că tânăra cercetătoare, Anca Denisa Șogor/ Ande, nu revendică în atipicul volum Dincolo de text, „rolul de critic”, sugerându-ne, probabil, ideea: - îl citim pe Celălalt, nu ca să-l înțelegem pe el, ci pe noi înșine. Ande, pseudonimul sub care este cunoscută, este în același timp, poetă, eseistă, traducătoare, dar în sinea ei se vrea o interpretă de idei, adică de „imagini ce ni se pictează în creier”, ar fi spus repede, Voltaire; în fapt - ideile care nu se văd, dar se înțeleg, sunt obiectul gândirii și elemente al inteligenței noastre în acțiune, „cauza și scopul lucrurilor”, ar fi completat un Giordano Bruno, spre a ne aduce aminte cât de îndatorați rămânem predecesorilor.

Lectorul va fi înțeles deja, că Lecția Hematonul Roșu – intertextualitate și hipertextualitate în epicul și dramaticul lui Gheorghe Mocanu este un motiv/ temă-pretext, care-i permite inteligentei interprete de idei să se adreseze „tuturor cititorilor” capabili să-i traducă, să-i înțeleagă și să-i configureze într-un discurs propriu, Tabelele, Figurile și Diagramele sintetizate în Opis (pp. 363 – 367), să-i consulte spre confirmare/ infirmare, Volumele bibliografice și Sursele disponibile online, să-i cunoască limbajul de teorie literară/ „codul”, pe care-l propune și-l folosește într-o „lecție” ideal-didactică de critică dialogică.

Anca Denisa Șogor „vorbește”/ dialoghează cu comedia eponimă Heidegger, cu drama Deținutul Paisprezece și cu romanul Hematonul Roșu, nu despre ele, prin urmare nu vorbește despre un interlocutor, ci cu un interlocutor-carte. Scopul acestui demers dialogic-polisemantic, liber de prejudecăți hermeneutice, nu înseamnă doar implicarea directă a cititorului în triunghiul text-intertext-context, cât mai ales, proiectarea portretului unui posibil lector de elită, erudit, fără complexe de inferioritate, cu viziuni interdisciplinare/ transdisciplinare.

Autoarea vol. Dincolo de text este convinsă că asemenea cititori-model/ ideali există și ei pot fi creați în serii infinite, de școli, universtăți, cercuri de lectură, reviste literare, filosofice, teologice etc., dacă există voință estetică. Indirect, poeta și traducătoarea născută în poeticul Tecuci cultural-aristocratic sugerează confraților contemporani, cu perseverență sisifică, să creadă eminescian în cuvântul scris, în idee, ideal: „voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic”.

Romantismul rămâne cel mai activ curent literar... Dacă iluzie și iubire necondiționată de literatură/ arte nu este, nimic nu e. Mai adăugăm, din necesități argumentative, că tânăra scriitoare cu studiile superioare în Galații pe lângă care trece enigmatic Dunărea albastră și provoacă melancolii multicultural-europene, prin credința fundamentalistă în Cuvânt - doar Cuvântul (nu vorbim de cel biblic) poate exprima esențialul existențial, văzut și nevăzut, – provoacă implicit polemici cordial-ireconciliabile.

Cum avem câteva particularități din portretul interior, din metafizica, estetica, poetica și poietica autoarei vol. Dincolo de text, nu ne este greu să vedem în personalitatea viitoarei doctorande, o interpretă de idei cu un spirit polemic bine temperat, aflată parțial în opoziție cu expresionismul european, blagian, dar și cu opinia unui filosof, precum Cioran, care-l invidia pe Jupiter „c-a-nlocuit prin trăsnete cuvintele”; - un mod specific cioranian de a esențializa rolul cuvântului într-o realitate dată/ ivită:

„De fiecare dată când mă gândesc la esențial, cred că-l întrezăresc în tăcere sau explozie, în stupoare sau strigăt, niciodată în cuvânt.”

Autoarea ce ne îndeamnă explicit și implicit, să vedem permanent dincolo de cuvinte/ text mai are și alte (pre)judecăți poetice. E bine, mai întâi, să ne întrebăm ce semne ar putea să existe „dincolo” de cuvinte/ text, pe care, noi, cititorii, interpreții, criticii, să nu le observăm și, prin urmare, să nu le comentăm/ interpretăm?.

În acest sens, autorul celebrei utopii Schimbarea la față a României avea idei tranșante. Le reamintim și Denisei cea îndrăgostită de idei, deși tocmai ele îi pot potența o serie de posibile polemici cordiale. Emil Cioran era convins, de pildă, că propria-i filosofie/ operă nu poate fi receptată, estetic vorbind, decât fără comentarii, probabil, și în spiritul poetului-filosof Lucian Blaga: Mut tălmăcești toate semnele.

Orice exegeză/ demers critic este „o profanare”, era convins autorul Îndreptarului pătimaș – sper să nu aibă asemenea opinii și personajul principal al volumului, Gheorghe Mocanu, pentru că-i distruge scriiturii personalitatea estetică/ poetică, jocul ielelor/ ideilor, poezia, spontaneitatea, inocența, mirarea, interogația, puterea gândului, inefabilul, duhul inanalizabil, muzica etc.

De altfel, filosoful parizian, născut la Rășinarii Sibiului, considera critica „cea mai rea formă de parazitism”, iar bieții criticii, niște „paraziți ai spiritului”/ „codoșii literaturii”, încât... nu întâmplător, Denisa nu-și revendică „rolul de critic” – diplomația feminină funcționează ireproșabil -, deși în Nota Autoarei (p. 5) are păreri viabil-optimiste despre „marea clădire” a literelor românești:

„Pentru că literatura, indiferent de forma de manifestare ori de numele ce o modelează între coperți, nu poate supraviețui altfel. Nu o putem izola spre a fi cercetată doar de un grup restrâns. Nu acesta e scopul literaturii, cu atât mai puțin scopul interpreților de idei. O literatură insuficient expusă, interpretată în codul cunoscut doar de un public specializat, rămâne la finalul zilei, un pacient în moarte clinică ținut în viață de medici, un pacient la care oamenii dragi sau rudele îndepărtate nu au acces nici măcar în spatele unui perete de sticlă. Interpretarea mea se adresează tuturor cititorilor. Vreau să demonstrez generațiilor viitoare că încă există o literatură română vie, care își așteaptă cu răbdare cititorii emigrați pe teritorii virtuale. Vreau să demonstrez generațiilor anterioare că încă există tineri preocupați de lumea literară, care sunt dornici să valorifice cunoștințe acumulate de-a lungul anilor, pentru a construi un pod între mentalități, viziuni și perspective asupra a ceea ce iubim, indiferent de vârstă: darurile lăsate pe hârtie de autori.” (p. 6).

Onestitatea, credința în cuvântul scris, acribia filologică și răbdarea benedictină a Denisei sunt exemplare - rara avis la tinerii de vârsta ei. Mircea Eliade cel ce era convins de efectele benefice ale metafizicii și ale credințelor autorului asupra scriiturii, ar fi apreciat o asemenea carte „imperfectă”, simptomatică pentru voința noului val, aderentă la necesitățile și spiritul vremurilor pe care le trăim - în context: la nevoia acută de cititori autentici.

Evadarea scriitoarei din timpul istoriei în timpul unei „LecAii” de literatură contemporană, înterpretată din perspective multiple, inter - și transdisciplinare, spre a învăța lectorul, indiferent de vârsta lui, să vadă „dincolo de text” este o necesitate. Cititorul trebuie să înțeleagă că interpretul/ hermeneutul de tipul Ancăi Denisa Șogor – o camil-petresciană ce vede idei și iubește „jocul ielelor” – nu-și aparține sieși, ci Textului.

Interpretul/ criticul este în mod necesar un tip dependent de carte/ text, un înstrăinat în Operele interpretate: „Hematomul rosu”, „Heidegger” etc. Demersul critic al autoarei, configurat sub semnul pluralismului și al comparatismului implică permanent libertate de spirit, de apreciere, de gândire și de imaginație.

Interpreta de idei (cum îi place Denisei să se autodefinească) caută procedee, interogații și judecăți livrești individuale – vezi Opisul - plecând de la primatul necorupt al Textului, Intertextului/ hipertextului. Interpreta nu părăsește niciodată Ideea de Om. Și de aici, probabil, tripla viziune asupra personajului transfigurat de Gh. Mocanu: omul în fața Celuilalt, omul în fața lui Dumnezeu; omul în fața lui însuși. Omul - niciodată egal cu sine însuși, permanent nemulțumit de condiția dată.

Cum nu există monopol semantic în nici unul dintre Textele scriitorului vrâncean, nu există nici un fel de rigiditate interpretativă nici din partea autoarei vol. Dincolo de text. Pluriperspectivismul și viziunea multiplă sunt absolut necesare și relevante pentru realitatea poliedrică și caleidoscopică a Operelor vrânceanului.

Autoarea impune un demers dialogic imanent, refuzând exclusivismul sau regimul analitic restrictiv-dictatorial. Scrisă cu „cerneala” operelor interpretate, cartea este autentică, are cuprindere integrală, simultan analitică și sintetică, suplețe, alternanță, intuiție interogativă și propune coexistența pacifistă a limbajelor/ codurilor capabile să revele cititorului visat de Anca Denisa, o convergență totală a ansamblurilor, dar și a detaliilor scriiturii. Numai așa cititorul Denisei poate avea acces la totalitatea semnificațiilor, la rețeaua de relații simbolice, la sistemul semiotic al vol. Dincolo de text, - o dramă interogativă de idei plutitoare ce revelă o realitate complementară Lumii în care trăim.

Repet, volumul camil-petrescienei Anca Denisa Șogor este o carte „imperfectă”. A scris cineva vreodată o „operă perfectă”? Eventualului cititor nemulțumit – nimic mai eficient decât nemulțumirea - îi rămâne adevărul din cunoscuta butadă: „când vreau să citesc o carte perfectă n-am decât o singură soluție: s-o scriu eu însumi.” Asta trebuie să facă lectorul fictivizat de Anca: să rescrie cărțile care-l exprimă, să devină coautor, adică să-și asume „rolul de critic”...

Doar așa spiritul poate să revele sufletul operei și să se mântuie de „boala tălmăcirii” – „crimă” împotriva muzicii, virtualului, ficțiunii. Să nu uităm, critica este o ficțiune a ficțiunii..., iar rolul criticului rămâne sisifico-prometeic necesar.

*Anca Denisa Șogor, Dincolo de text – Lecția „Hematonul roșu”:

intertextualitate și hipertextualitate în epicul și dramaticul lui Gheorghe Mocanu, 2024

Articole similare...

Arhivă