Din culisele Cenaclului „Dimitrie Dăscălescu”...

Încă îmi amintesc prima mea ședință de cenaclu. La scurt timp după finalizarea studiilor de licență, în vara anului 2022, la invitația doamnei Geanina Bîrlădeanu (și, bineînțeles, cu aprobarea soților Petrache și Nina Elena Plopeanu), am îndrăznit să particip la o ședință cu intenția de a mă alătura cenaclului. Aveam emoții, dar nu atât de mari, fiindcă auzisem despre activitatea și în special despre respectul, diversitatea și toleranța care îl caracterizau de la coordonatori până la ultimul membru.

Însă astfel de certitudini nu mă linișteau în totalitate, deoarece îmi doream foarte mult să mă pot ridica cel puțin la nivelul minim, să mă prezint cu un material de calitate în fața personalităților care făceau parte din această familie literară. Am decis să citesc un eseu (Prietenie - versiunea 2022) și am sperat până în ultima clipă să onorez recomandarea doamnei Bîrlădeanu și așteptările membrilor.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Obișnuită cu „tratamentul” aplicat de multe persoane tinerilor, obișnuită cu impresii care nu vizau în mod special textul prezentat, ci „canoanele” adoptate de seniori și impuse drept model, indiferent de gradul de compatibilitate/incompatibilitate între stiluri și viziuni, comentariile primite din partea președintelui și membrilor m-au lăsat fără cuvinte. Numai că, de această dată, nu simțeam neputință și dezamăgire, ci mulțumirea unui lucru bine făcut.

De la analiza psihologică a tipologiilor - surprinzătoare pentru o vârstă fragedă (22 de ani) - până la metafora „prieteniei de porțelan”... Interpretările celor care au luat cuvântul demonstrau o bună înțelegere a textului lecturat, un interes față de creația colegilor și un respect față de identitatea literară personală (prin analiza sintetică) și identitatea literară a altor membri (prin evidențierea punctelor-cheie care se doreau a fi transmise prin respectivul text, în forma în care au fost transmise ori s-au dorit a fi transmise de către autor).

La final de ședință, m-am declarat încântată. Nu pentru că am fost lăudată, fiindcă nu acesta era scopul participării mele, ci pentru că, în sfârșit, am întâlnit persoane avizate din afara cercului meu care, în mod obiectiv, cu argumente solide și fără să țină cont de statutul și de vârsta mea, mi-au oferit un feedback din care aveam ce nota spre dezvoltarea propriului meu stil.

Aceasta a fost prima mea experiență în cadrul cenaclului „Dimitrie Dăscălescu”. A fost un „început” care a pregătit trecerea de la anonimat la lumina pe care orice scriitor, oricât de mic ar fi, o merită pentru truda din spatele fiecărei creații. Consider că fac parte din această familie literară, că acest grup mă consideră, la rândul său, un membru al familiei și port în suflet prețuirea pe care o simt față de persoanele minunate care i-au dat viață, care îi susțin existența și care conferă valoare numelui său.

Chiar dacă timpul și distanța devin, uneori, obstacole peste care nu pot trece, chiar dacă nu particip la fiecare ședință, îmi doresc, atât cât pot, prin ceea ce fac, să reprezint și să promovez cenaclul și activitatea sa. De ce? E foarte simplu: contrar așteptărilor, a evolua personal/profesional se dovedește a fi mult mai ușor decât a reține propriile origini și oamenii care au avut încredere în tine la început de drum. Iar eu mă simt mândră că fac parte din familia „Dimitrie Dăscălescu” și sunt recunoscătoare că am întâlnit astfel de oameni, care, în ochii tinerilor scriitori, sunt torțe ce luminează calea întunecată de alte persoane.

Arhivă

Arhivă