Extras din Anca Denisa Șogor, „Dincolo de text: Lecția «Hematomul roșu»” (2024) - Partea I

Fragmente pp. 5-7 - Nota autoarei

NOTA AUTOAREI

Nu revendic rolul de critic, pentru că mulți au început să denatureze sensul acestui termen: fie îl transformă într-o sursă de teamă, de implantare a concepției potrivit căreia critica e ceva negativ, dăunător imaginii conturate în minte asupra propriei valori, fie îl transformă într-un instrument de implantare în conștiința colectivă a unor idei favorabile ori nefavorabile subiectului (respectiv autorului).

Revin, în schimb, la menirea primordială a „Interpretului de idei”. La început, a fost cuvântul. Nu, nu mă raportez la textul biblic. Mă raportez la momentul 0 din „mitologia creației”, la cuplul format de Trupul și Sufletul artistului. Cuvântul e o formă concretă a ideilor abstracte care iau naștere din armonia trup – suflet. E o prioritate a Întregului (artistul), deoarece este, la rândul său, un fragment din Întreg: e o piesă, e un liant între piese (mă refer la corespondențele care se pot trasa între „cuvinte/text” și „sânge/trup”).

Odată ce Ideea s-a materializat sub forma Cuvântului, ea e transmisă mai departe. Cum? Firește, prin prezența fizică, sub formă de Carte. Cum nu reușește nici sub această formă să cuprindă o arie largă, publicul asistă la înființarea, abstractă, a unui întreg lanț al informației, care se materializează, la rândul său, sub forma unor texte derivate din original, născute tocmai din informațiile filtrate prin mințile care au luat contactul cu textul de bază. Aceste minți străine se transformă în soli ai culturii, în ambasadori ai textului.

Nu intenționez să îmi etalez erudiția prin acest demers. Erudiția nu își forțează intrarea printre cuvinte. Ea se strecoară, eventual, dincolo de cuvinte. Scopul meu este să prezint o modestă interpretare a acestui text, în speranța că voi reuși, astfel, să introduc noi cititori (sau, de ce nu, cititori veterani, interesați de prezentul subiect) – mai mult sau mai puțin familiari cu lumea abstractă a literelor – în lumea de dincolo de această fereastră din marea „clădire” a literaturii române. Pentru că literatura, indiferent de forma de manifestare ori de numele care o modelează între coperți, nu poate supraviețui altfel. Nu o putem izola spre a fi cercetată doar de un grup restrâns. Nu acesta e scopul literaturii, cu atât mai puțin scopul Interpreților de idei. O literatură insuficient expusă, interpretată în codul cunoscut doar de un public specializat, rămâne, la finalul zilei, un pacient în moarte clinică ținut în viață de medici, un pacient la care oamenii dragi sau rudele îndepărtate nu au acces nici măcar în spatele unui perete de sticlă.

Interpretarea mea se adresează tuturor cititorilor. Vreau să demonstrez generațiilor viitoare că încă există o literatură română vie, care își așteaptă cu răbdare cititorii emigrați pe teritorii virtuale. Vreau să demonstrez generațiilor anterioare că încă există tineri preocupați de lumea literară, care sunt dornici să valorifice bagajul de cunoștințe acumulat de-a lungul anilor pentru a construi un pod între mentalități, viziuni și perspective asupra a ceea ce iubim, indiferent de vârstă: darurile lăsate, pe hârtie, de autori.

Anca Denisa Șogor (Ande)

Prioritatea Artistului e Cuvântul născut din Idee.

Prioritatea Interpretului de idei rămâne

„cartea de vizită a Artistului” – CUVÂNTUL.

Fragmente pp. 9-10 - File din „Hidrografia” Vrancei: Fluviul literar „Gheorghe Mocanu”

FILE DIN „HIDROGRAFIA” VRANCEI: FLUVIU LITERAR „GHEORGHE MOCANU”

În această secetă meteorologică și culturală, unii caută o nouă sursă de hidratare, în timp ce alții așteaptă să se bucure din plin de beneficiile sale. Desigur, nu orice izvor dă naștere unui râu. Există izvoare care nici nu ajung la suprafață, fiind descoperite în mod accidental de viitorime. Există izvoare care reușesc să ajungă la suprafață prin intervenții artificiale. Există, totodată, izvoare care, la scurt timp după ce ies la suprafață, cunosc o evoluție impresionantă și revendică, ulterior, statutul de fluvii.

Ținuturile vrâncene au fost străbătute și continuă să fie străbătute de o rețea bogată de cerneală, provenită din izvoare individuale de creație. Dintre acestea, se evidențiază cursul care își are originea în izvorul „GHEORGHE MOCANU”, care s-a format în anul 1962, în Jariștea, și a ieșit la suprafață în anul 2004, fapt atestat de martorii epici Somn englezesc și Cometa pentru revista Oglinda literară (*debutul marcat de publicarea acestor două nuvele). Recunoașterea calității sale de fluviu de cerneală a avut loc în anul 2009 – anul primirii sale în Uniunea Scriitorilor din România (filiala Bacău).

De-a lungul timpului, reviste precum Antares, Ateneu, Axioma, Cafeneaua literară, Convorbiri literare, Cultura, Dacia literară, Dunărea de jos, Luceafărul, Magazin Cultural, Negru pe alb, Observatorul cultural, Oglinda literară, Porto Franco, Prosaeculum, Salonul literar, Sud, Viața de pretutindeni, Literatura și Arta au cuprins, în paginile lor, urmele acestuia.

Fragmente pp. 18-23 - Epicul

EPICUL

Hematomul roșu este un volum de 192 de pagini ce cuprinde romanul în sine, referințe critice și prezentarea autorului.

- Analiza pornește de la ediția revizuită și adăugită a romanului (Gheorghe Mocanu, Hematomul roșu, Editura Editgraph, Buzău, 2021) -

Comentariul următor are la bază, în principal, notele consemnate pe parcursul lecturii. Din respect pentru specificul textului, voi încerca, pe cât posibil, să mențin aerul de mister, să păstrez elementele „surpriză” ale cărții, redând o interpretare organizată sub forma unui „bulgăre de zăpadă”.

Astfel, voi analiza, treptat, secvențele care se succed în firul epic și voi furniza, în argumentarea interpretărilor propuse, citate concrete din textul suport. De asemenea, voi valorifica aspectul intertextual al romanului prin exemplificarea unor secvențe preluate din texte diferite (și din surse din domenii diferite).

Cei interesați să parcurgă întregul studiu vor descoperi și alte paralele inserate, care, chiar dacă nu sunt dezvoltate la un nivel amplu, rămân la fel de importante precum cele enumerate.

O SINTEZĂ A ETAPELOR INTERPRETĂRII (I)

- „schema” Hematomul roșu -

(I) EVIDENȚIEREA cuvintelor-cheie și consemnarea unor idei (schematice) pe marginea textului:

• Lectura propriu-zisă a romanului;

• Sublinierea / încercuirea cuvintelor care se repetă, care ies în relief prin sensul pe care îl conferă textului;

• Notarea unor idei preliminare desprinse din secvențele lecturate.

(II) DEZVOLTAREA ideilor și simbolurilor sugerate de cuvintele-cheie prin note de lectură ample:

• Relectura romanului și interpretarea secvențelor identificate în urma primei lecturi;

• Asimilarea treptată a ideilor preliminare în interpretare și dezvoltarea unor noi opțiuni de interpretare, indiferent de gradul de relevanță al acestora (raportat la finalul romanului);

• Stabilirea unor corespondențe între roman și alte texte;

• Integrarea unor noi surse (din domeniul literar sau din alte domenii) în elaborarea argumentelor care stau la baza notelor de lectură.

(III) VALORIFICAREA materialului rezultat din etapele anterioare în analiza romanului:

• Filtrarea ipotezelor validate de text;

• Reorganizarea interpretărilor validate sub forma unei analize literare;

• Comentarea particularităților textului.

Note de lectură (I+II)

Hematomul roșu (Doctorul săracilor) este primul element înscris în paratextul romanului lui Gheorghe Mocanu. Pornind de la această noțiune, voi încerca să identific legăturile care se pot stabili între titlu, subtitlu și text, demonstrând, totodată, că acestea acționează, pentru viitorul lector, ca o ancoră ce fixează, la vedere, esența textului. Fără a citi, în prealabil, conținutul cărții ori cronicile care i-au fost anterior dedicate, m-am supus, din postura de simplu cititor, unui mic experiment – în fond, lectura poate fi oricând „asezonată” cu astfel de provocări personale pentru a spori farmecul acestei activități recreative.

Concret, mi-am propus să mă îndrept spre semnificația medicală a lexemului „hematom” pentru a propune, la rândul meu, o interpretare „oarbă” a titlului, urmând ca, la finalul lecturii, să revin asupra acestei interpretări pentru a proba în ce măsură am reușit să intuiesc/anticipez conținutul romanului. Voi expune, la acel moment, atât definițiile valorificate, cât și interpretările desprinse în urma experimentului.

Rezultatele... le veți afla pe parcurs!

HEMATOM (gr. „haima” + „-oma” / sânge + boală) – „o colecție de sânge, de obicei coagulat, în afara unui vas de sânge; apare ca urmare a lezării peretelui vasului, ceea ce permite sângelui să se scurgă în țesuturile din jur”

*Dr. Ileana Andreescu, Hematomul, în Dicționar de afecțiuni, simptome, investigații și tratamente, în Regina Maria. Rețeaua privată de sănătate, (accesat 4 septembrie 2024, ora 00:23).

Următorul pas al cercetării mele a fost stabilirea unor posibile cauze ale formării hematomului: traumatism (în urma unui accident de mașină/entorse/fracturi), tuse ori strănut puternic, efect al unei proceduri medicale sau stomatologice invazive. Odată stabilite aceste aspecte, am studiat modul în care se manifestă hematomul. În mod normal, organismul reușește să repare leziunile apărute la nivelul vaselor de sânge prin coagulare. În anumite condiții (dimensiunea leziunii ori probleme de coagulare survenite în urma medicației sau din alte cauze), sângerarea nu poate fi oprită în mod natural, fapt ce duce la formarea unui hematom. Cercetând tipurile de hematom, am extras ideea potrivit căreia hematomul roșu apare aproape de suprafața pielii.

Având în vedere legătura dintre hematom și sângerare, am ținut să clarific posibilele confuzii care pot apărea prin asocierea eronată a celor doi termeni. Hematomul descrie o sângerare activă, cu posibilitatea ca, în cazuri mai grave, să întâlnim atât sângerarea care începe să se coaguleze, cât și sângerarea activă. O altă posibilă legătură pe care am dorit să o clarific este cea între hematom și vânătaie. Pe scurt, vânătaia e produsă în urma scurgerii unor cantități mici de sânge din vase mici de sânge și se vindecă de la sine, fără complicații, în timp ce hematomul e asociat scurgerilor mari de sânge din vase mai mari de sânge, este tare, dureros la atingere și poate produce complicații.

Ce relație se stabilește între hematom (boală) și doctor?

Ce reprezintă, de fapt, hematomul în afara sferei medicale?

O primă clarificare este sugerată de mențiunea „săracilor” din subtitlu. Doctorul nu este un doctor oarecare, este „Doctorul săracilor”. Această categorie socială este, de multe ori, neglijată și desconsiderată de cei care se bucură de succesul social. Tocmai din acest motiv susțin că doctorul săracilor are un rol foarte important din punct de vedere moral, etic și... social. Remarcând, astfel, puternicele semnale venite din zona medicală și socială, putem considera că hematomul este o boală a societății.

IPOEZA 1: Să fie, oare, acest „hematom roșu” un element indezirabil, cu origini modeste, din organismul social?

Putem, foarte bine, continua pe acest fir pentru a asemăna corpul uman cu societatea: în ambele situații, ceea ce e valoros sau imporant (organele interne/oamenii influenți) este protejat sau ascuns sub structuri care nu au o evidentă importanță, care îndeplinesc o singură funcție (pielea/oamenii săraci). Putem, de asemenea, extinde discuția ipotetică de la „dreapta” socială la „dreapta” politică, cele două fiind, în unele situații, suprapuse.

IPOTEZA 2: Este, oare, „hematomul roșu” un cod care face referire la o problemă internă a organismului social, problemă care este semnalată, prima dată, la suprafața sa (tocmai de oamenii săraci)?

Fragmente pp. 42-43 - Note de lectură (raportare la experiența profesională a autorului și la tehnoredactarea romanului)

Gheorghe Mocanu reușește, prin acest „experiment”, să iasă, temporar, din cunoscuta sferă (uneori rigidă) a epicului pentru a propune cititorilor săi o manieră complementară de redare a mesajului. Este o alegere riscantă, o alegere care e ușor de receptat în mod eronat de anumiți cititori, dar care conferă un plus de valoare textului: extinde granițele imaginarului său creator prin asimilarea unor noțiuni externe cu scopul de a reda „tridimensional/multidisciplinar” un singur mesaj.

Firește, sunt pe deplin conștientă de pregătirea de specialitate a scriitorului și de legătura (aparent) evidentă între profesia sa și conținutul acestei secvențe. Firește, persoanele care nu au lucrat în acest domeniu nu ar putea reda cu atâta stăpânire niște date, fie ele desprinse dintr-un roman, într-o formă atât de autentică. Acestea fiind spuse, îmi asum propriile convingeri și întăresc ideea de aparentă legătură între profesie și tipul de text redactat, dintr-un simplu motiv: a limita prezența raportului în roman la experiența reală a scriitorului ar însemna să anulez toate interpretările posibile ale integrării acestuia în întreg, orice funcție stilistică pe care raportul o îndeplinește în construcția subiectului romanului. E unul dintre motivele pentru care, în prezentarea scriitorului, nu am dorit să pun accent pe acest aspect biografic.

Orice paragraf îndeplinește o funcție anume. Lectura e un întreg proces colectiv, se desfășoară în timp, în sesiuni individuale de lectură, și furnizează, tot în timp, versiuni ale interpretării textului supus acestui proces. Dacă cititorul nu e capabil să o remarce, asta nu înseamnă că intenția nu a existat. Va exista, în schimb, un alt cititor care va descoperi intenția. În timp...

În cele ce urmează, voi propune interpretările la care fac referire, cu riscul de a încălca, pentru moment, regula stabilită la începutul analizei în favoarea sensului global al explicațiilor furnizate. Capitolul acesta se împarte în două planuri, marcate la nivel de stil funcțional, de vocabular și, mai ales, la nivel de tehnoredactare.

Pentru a înțelege mai bine, propun următoarele explicații:

Raportul e redat, grafic, prin bold, planul spitalului e redat prin italic... iar textul care a urmărit, în capitolul anterior, firul în care a fost implicat Zlateș Velniceanu a fost redat în mod normal. Fiecare secvență reprezintă un plan.

Întâmplările din primul capitol sunt împletite în firul principal, se înscriu în textul „de bază”. Spitalul se încadrează, consider eu, în planul secundar, dialogul personalului spitalului se înscrie în textul „secundar” (țin să cred că e vorba, de fapt, de un plan paralel – voi insista mai târziu asupra acestui aspect). Rămâne raportul. Pe el îl încadrez într-un plan oficial. Utilizând un vocabular specializat, scriitorul (prin vocea/mâna locotenentului Stegaru Mircea) redă detalii precise privind împrejurările în care s-a petrecut accidentul chirurgului Velniceanu. Tocmai acest stil rece, lipsit de expresivitatea, organizarea și elementele particulare tipului de text îl separă de cele două planuri menționate.

Conținuturi preluate din Anca Denisa Șogor, Dincolo de text: Lecția „Hematomul roșu”, 374 p., Armonii Culturale, 2024

𓂃🖊

Articole similare...

Arhivă