Lecția de viață „Evitând Ochiul” de Julie-Mary Happier/Iulia Maria Bucur

Cum am cunoscut-o pe Iulia Maria Bucur? Printr-o simplă întâmplare dictată, cred eu, de către Destin. Printr-un intermediar, directorul editurii Armonii Culturale. Prima mea impresie despre ea s-a format pe baza primelor impresii formate de el: un copil care a scris primul ei roman, un copil emoționat ce pune multe întrebări și își dorește să tipărească volumul în cele mai bune condiții.

Apoi, am primit oferta de a-i semna prefața cărții. Pentru că nu avea un alt prefațator dispus să se ocupe de acest aspect. Situația nu îmi era străină, chiar am schițat un zâmbet în acea clipă. Având, la rândul meu, o experiență în lumea literară, fiind, la rândul meu, o tânără autoare proaspăt ieșită din conul de umbră al copilăriei și adolescenței... În mintea mea s-au adunat niște gânduri. Nu puține la număr, ce-i drept. Printre ele se numărau două ipoteze: fie cartea avea probleme (structură, exprimare, modul în care era aleasă și dezvoltată tema), fie tânăra a prezentat cartea în fața persoanelor greșite, care nu erau interesate de subiectele preferate și aplicate de ea în propria carte.

Dar, cum nu mi-a plăcut niciodată să trag concluzii pripite, cum de fiecare dată eram atentă la detalii înainte de a-mi forma o opinie personală... Aveam nevoie de noi dovezi pentru a înclina spre primul scenariu și îmi doream, în sinea mea, să cred că doar a avut ghinion. Și atât. Am vrut să cred în ea și să fac pentru ea gestul pe care alte nume cu mult mai importante l-au făcut, cândva, pentru mine. Deoarece acesta a fost și rămâne crezul meu literar: până la proba contrarie, să îmi asum riscul loteriei și să ofer o mână de ajutor debutanților.

Prin urmare am acceptat oferta. Am scris prefața voluntar, fără să obțin nimic în schimb - doar mulțumirea sufletească că am ajuns în punctul în care pot ajuta un copil la început de drum. În plus, m-am oferit să mă ocup de corectura și tehnoredactarea cărții, deoarece știam că o scriitoare privește textul altfel și îl poate pune în valoare mult mai ușor.

Am început lectura romanului. Un început tipic romanelor horror și în special tipic pentru romanele pe care obișnuiam să le citesc pe Wattpad cu ani în urmă. Ceva normal pentru vârsta autoarei. Pe măsură ce avansam cu lectura, nu mai părea a fi atât de „horror”, pentru că suspansul și detaliile erau mai blând conturate, iar gradul de „exploatare” al simțurilor cititorilor era redus. Dar apăreau, în schimb, primele erori - ori, mai bine zis, primele „decupaje” din colajul numit Evitând Ochiul. Din nou, nimic surprinzător pentru stadiul autoarei. Am intervenit asupra erorilor grave și am trecut cu vederea peste cele care puteau fi tolerate într-o oarecare măsură. Până la urmă, statutul de corector nu-mi dădea dreptul să-i rescriu întregul roman... și, poate, avea să întâlnească mai puțini cititori din categoria mea.

Am încercat să explic fenomenul prin simplul fapt că era prima sa carte. Știm cu toții că primele încercări, indiferent de domeniu, nu sunt perfecte. De fapt, nimic nu e perfect în viață - poate doar minciunile și iluziile, dar și ele au o valabilitate scurtă (și mai scurtă în fața unei minți luminate). Ca, de exemplu, minciuna întreținută de către „debutantă”. O întrebasem la început dacă a mai scris ceva în afară de roman. Răspunsul? Texte scurte pentru școală. Numai că, atunci când mă documentam pentru discursul pe care aveam să-l susțin în cadrul lansării romanului, aveam să descopăr o mare surpriză: domnul director nu fusese bine informat, iar domnișoara Bucur nu era o debutantă. În ochii mei, cel puțin, nu avea această calitate. De ce? Pentru că activa de aproximativ 2-3 ani în lumea literară „neoficială” - digital, sub pseudonim. Nu doar că publicase romanul pe platforma Wattpad (+ încă un text), dar se implicase și în anumite colaborări cu alți artiști. 

Iulia era doar un alt caz clasificat greșit de un sistem care vede doar latura tipărită și asumată a literaturii, fără a fi la curent cu latura sa digitală, anonimă. Spun „un alt caz” pentru că și eu m-am confruntat cu această situație: eram prezentată drept condei debutant pentru simplul fapt că nu tipărisem nicio carte, iar necunoscătorii pretindeau, prin asociere, că nu am experiență literară, deși primele mele trei volume sunt, de fapt, colecții de ciorne conservate și reeditate din perioada anonimatului - sunt partea văzută a aisbergului.

Nu știu ce părere avea autoarea despre această eroare, cu atât mai puțin pot înțelege ce avea de câștigat de pe urma statutului fals de debutantă, dar eu, personal, nu mi-am dorit să întrețin confuzia, pentru că afecta interpretarea ei ca scriitoare și a romanului său. Mai mult, contribuia la negarea existenței/experienței autorilor care își desfășoară activitatea în medii „neconvenționale”. Iar adevărul, totuși, era la vedere: pentru prietenii de pe Facebook, pe contul ei de Wattpad și pe conturile sale de Instagram. Asta dacă nu cumva autoarea și cei din preajma sa nu înțelegeau că există, totuși, o diferență între cele două situații (să scrii și să trimiți la tipar un prim volum vs. să scrii, să publici online și să interacționezi cu persoane din domeniu). Din acest motiv mi-am orientat prezentarea spre diferența dintre tinerii scriitori și scriitorii „clasici”: debutul literar oficial vs. singura formă acceptabilă de etichetare în situația dată - debutul editorial.

Dar nu era nici locul, nici momentul să țin o întreagă prelegere pe această temă (poate voi dezvolta și insista cu o altă ocazie). În consecință, m-am raportat la ceea ce interesa publicul adunat în sala multimedia a Bibliotecii Județene din Bacău: experiența și contribuția mea la tipărirea romanului din perspectiva consilierului editorial și a prefațatoarei - nu povești paralele cu subiectul, care sfârșeau drept simple consumatoare de minute...

Da, mai întâi am cunoscut-o pe Julie. Pe Iulia am cunoscut-o mai târziu. Dar țin să cred că nu e o mare diferență între cele două imagini. Amândouă sunt niște visătoare care aspiră la un anumit nivel, dar care încă nu au depășit primele stadii ale evoluției literare din diferite motive, ce țin de vârstă, de prioritățile în viață, de sincronizarea cu timpul vieții...

Însă atât ele, cât și Evitând Ochiul mi-au oferit niște lecții pe care nu le voi uita. Despre lumea în care trăim, despre măștile pe care le poartă oamenii, despre dualitatea ființei (testată în momente de confort și disconfort), despre tiparele care se repetă cu alte personaje, despre victimele și călăii care vând iluzii... O lecție a bunătății și a generozității selective. O lecție a schimbării mentalității ca unic mijloc de salvare de la autodistrugere. A renașterii de după eșec și a reconfigurării identitare. Totul pentru ca măștile moralității și perfecțiunii să își cunoască adevărata valoare, să rămână în locul care îi reprezintă.

O întrebare clasică: Care este personajul tău preferat?

Chris Brown. Ambele sale versiuni trezesc în interiorul meu stări conflictuale.

Primul era bărbatul care se dedica trup și suflet profesiei sale. Care o transforma în prioritatea supremă a vieții sale. Un suflet închis, ce își direcționa toate resursele spre perfecțiune, spre ordine și disciplină. Un robot. Mă amuz când îmi amintesc acele pasaje, pentru că retrăiesc momentul „Monica Lovinescu”. Te dedici studiului, dorind să faci performanță, dar neglijezi aspecte importante ce țin de viața ta personală, de propria dezvoltare. Obții performanțe, treci prin etape academice, apoi finalizezi studiile și te lovește realitatea. Lumea funcționează după alte reguli, adesea nescrise, iar tu rămâi cu performanța și un suflet gol. Și, când nu corespunzi „standardelor” impuse de măști, ajungi să îți analizezi tot trecutul pentru a încerca să depășești prezentul... și să îți salvezi viitorul incert.

În concluzie, asta înseamnă, cu adevărat, să lucrezi la o carte. Să înțelegi intenția autorului după ce citești integral cartea primită, să o transferi de la manuscris la carte în forma dorită de autor și să gândești dincolo de text, să valorifici propria experiență literară și de viață pentru ca prezentarea pe care o susții - despre carte - să se ridice la nivelul așteptărilor.

Altfel, riști să rămâi cu un CV stufos, care nu impresionează nici măcar un „copil” de 17 ani...

Al doilea era bărbatul care se ascundea, în tot acest timp, în interiorul celui dintâi. Care, văzând că primul e în „moarte clinică”, i-a declarat „decesul” și i-a onorat memoria, recuperând viața pe care nu a reușit să o trăiască. În locul lui. Oricât de macabru ar suna - deși cred că tonul se potrivește temei romanului - acesta e crudul adevăr al destinului protagonistului. Pentru a nu oferi satisfacție propriului călău, s-a adunat și a încercat să-și depășească limitele. La final, a reușit. Chiar dacă a trecut prin noi crize, chiar dacă au existat clipe în care totul părea să fie în zadar, a reușit să-și atingă scopul. Pentru că era un bărbat inteligent, un adevărat expert în domeniul său. Ceea ce n-aș putea afirma despre aspirantul său patron, care deținea funcția de conducere... și atât. Dacă ar fi avut talentul lui Chris, nu s-ar fi simțit nevoit să apeleze la un pact cu o entitate malefică, manipulare și complot pentru a evolua și a-și menține poziția...

Iată cum o simplă poveste de viață, țesută de autoare din diferite surse de inspirație, scoate la iveală un aspect important: un om care descoperă propria sa valoare în raport cu nonvalorile e o omidă care intră în cocon. Trece prin anumite procese, se schimbă radical, apoi devine un fluture pe care cunoscuții nu îl mai cunosc. Îi lasă în urmă, zboară și își trăiește viața cum trebuia să o facă de la bun început. Se schimbă în continuare și schimbă oamenii care au acces la el. În final? Cireașa de pe tort: își înfruntă călăul și grăbește producerea inevitabilului - decăderea și anihilarea măștii.

Ce-i drept, drumul meu și al autoarei s-a despărțit prea devreme pentru a clarifica răspunsul formulat pentru ultimul meu gând pasager: romanul rămâne un simplu colaj de idei organizat pe hârtie sau este o sinteză a lecțiilor însușite de autoare? Până în prezent, pe baza observațiilor acelor detalii pe care le-am extras din documentarea mea, pe baza interacțiunilor în mediul online sau față în față cu autoarea și pe baza manuscrisului, înclin spre prima variantă. Poate și persoanele care i-au citit cartea înainte ca aceasta să fie trimisă la editură și au descris-o într-un mod nesatisfăcător au ajuns la o concluzie similară. Sau poate au observat alte aspecte, cine știe. Cert e că timpul și alte lentile critice vor înclina balanța după propriile repere, iar adevăratul răspuns nu există - pentru că depinde de poziția adoptată de cel care e solicitat să răspundă și de gradul său de... să-i spunem „toleranță”.

P.S.:

Pe 18 martie, printr-o postare pe Facebook, anunțam apariția prefeței scrise pentru Evitând Ochiul și faptul că am acceptat să traduc romanul în limba engleză. Acum anunț în mod oficial că am tradus doar o parte din roman (12 capitole/30) înainte de a renunța la acest proiect.

Tot ce pot spune în acest moment e că am anulat colaborarea cu Iulia Maria Bucur la începutul lunii mai. Am ales, pentru prima dată în cariera mea, să nu finalizez un proiect pe care l-am început ca parte a ceea ce voi numi de acum încolo „Lecția Evitând Ochiul, de Julie-Mary Happier”.

Articole similare...

Arhivă