RECENZIE DE CARTE: „Mai presus de cuvinte” de Mia Sheridan

Impresii generale:

Prima dragoste nu se uită niciodată când vine vorba de prințul pe care îl descoperi la unsprezece ani în forma sa vulnerabilă... mai ales când, treptat, ajungi să pătrunzi în sensibilitatea sufletului său plin de cicatrici. Numai că această legătură specială se întrerupe brusc, din cauze necunoscute, iar destinul decide să intervină pentru a reuni sufletele îndrăgostite în tăcere și a recupera viața care poate fi trăită mai frumos în doi. Cumva, cititorului i se reamintește încă o dată că iubirea e un sentiment care trece dincolo de barierele fizice, mentale și emoționale, o emoție care schimbă oameni și scoate la suprafață cea mai bună și mai blândă versiune a lor.

Personajele:

În jurul cuplului format de Jessie și Callen gravitează personaje secundare, prieteni dragi sau persoane din mediul profesional. Sentimentele sincere se lovesc de interesele altora și se separă precum apa și uleiul, iar în mijlocul acestui amestec social se află Callen, tânărul prins între traumele trecutului, viața personală plină de vicii și viața publică în care domnesc minciuna și iluzia. Jessie, în schimb, este mult mai organizată și mai responsabilă, sufletul ei fiind alimentat de propria bunătate și căldură. Par a fi doi poli care se atrag, dar, citind povestea lor, iese în relief acel punct comun care îi leagă drept suflete pereche. Ca într-o oglindă, cititorul descoperă o a doua poveste de dragoste scrisă în texte pierdute în timp și recuperate de prezent, o poveste trăită pe același tărâm încărcat de istorie, de credință și, de ce nu, de speranță )un loc în care personajele sunt încurajate să se schimbe, să evolueze și să se desprindă de vechile lor principii/alegeri).

Citate din carte

• „Mereu mă simțisem cu un pas înaintea unui univers care aștepta să mă dea în vileag. Iar asta mă făcea să mă simt singur, să mă simt rău. Groaza a luat forma aproape fizică a unui bolovan greoi în stomac.” (p. 84)

• „[...] m-a cuprins un sentiment ciudat, un fel de senzație cum că locul acesta avea ceva... fericit, ca și cum ceva extrem de important, ceva bun se întâmplase aici, de unde și senzația de pace și liniște. [...] Dar Callen avusese dreptate când spusese că-mi place istoria tocmai pentru că iubeam basmele din viața reală și mi s-a părut foarte dificil să nu mă gândesc în continuare la ce s-ar fi putut petrece în spațiul acesta restrâns, cu sute de ani în urmă.” (pp. 143-144)

• „Oare soarta era cea care trăgea toate sforile? Soarta era cea care ne conducea într-o direcție sau alta? Și ce se întâmpla dacă nu urmăream calea ce fusese menită pentru noi? Dacă eram prea orbi s-o vedem chiar? Dacă fugeam în casă, așa cum făcuse Ioana d'Arc în ziua aceea, prima oară când auzise vocea, și nu mai ieșeam niciodată? Dacă stăteam acolo, zăvorâți, în siguranță, și evitam să ne împlinim menirea? Oare asta ne afecta numai pe noi ori până la urmă ajungea să schimbe întreaga lume?” (p. 187)

• „Dacă era să învăț ceva de la fata ale cărei scrieri le traduceam, atunci trebuia să învăț că poveștile noastre erau atât de trecătoare, încât rareori rămâneau pe hârtie pentru alții, să le citească și să învețe din ele, și cel mai adesea numai în inimile celor pe care aveam suficient curaj să-i iubim.” (p. 219)

• „Din nefericire, fusesem complet atras în genul acela de viață fiindcă era mai ușor pentru cineva ca mine să se afle în preajma unor oameni dispuși să se uite cu ușurință în altă parte, care nu puneau întrebări de substanță, care zâmbeau și dădeau din cap la orice scuză puerilă și la un comportament infantil. Așa că devenisem unul dintre ei.” (p. 279)

Cititorul... și cartea

Concluzii

🎵 Am descoperit o carte care impresionează prin naturalețea ei, prin modul în care pătrunde în mintea personajelor și le expune în fața cititorului atât modul de gândire cât și traumele personale. Băiatul rebel care se împarte între alcool și compania celor disponibile ascunde mai multă sensibilitate în interior, iar fata visătoare ce păstrează în suflet basmul prințului ei rănit e mai ancorată în realitate decât s-ar crede.

⏳ Amândoi au fost răniți de părinți și au crescut urmând drumul pe care l-au considerat potrivit, dar soarta, la un moment dat, a intersectat de mai multe ori aceste două drumuri pentru a scrie o poveste de iubire nu ideală, ci reală: cu dorință, cu nesiguranță, cu grijă, cu lacrimi, cu dezamăgiri și cu o singură opțiune, aceea de a rămâne cu mintea și cu sufletul lângă celălalt.

❤️ Secretul lui Callen te lovește prin efectele sale asupra vieții, asupra imaginii sale în ochii lui și în ochii lumii. Viciile, la rândul lor, devin lanțuri care îl ancorează într-o stare pentru a-l proteja în fața demonilor săi, dar și acestea amenință viitorul și legăturile cu oamenii cărora le pasă de el. Jessie afirma o dată că nu contau certitudinea și părerea ei atâta timp cât Callen nu avea dorința să lupte – și, recunosc, nu i-am dat dreptate în totalitate. Cred cu tărie că, lângă (și pentru) persoana potrivită, privești altfel viața și te schimbi suficient de mult încât să găsești combustibilul și puterea necesară pentru a te schimba. Iar Callen a demonstrat asta într-un mod care îl face uman în adâncul sufletului.

Articole similare...

Arhivă