Un pod între generații prin propria cerneală...

TÂRGUL DE CARTE DE LA FOCȘANI (2024)
3 zile, 3 lansări de carte: Varujan Vosganian, Gheorghe Mocanu și Cenaclul „Dimitrie Dăscălescu”
MĂRTURII DIN VIAȚA CULTURALĂPE SCENA LITERARĂ
Anca Denisa Șogor (Ande)
8/7/20253 min read
În pofida funcțiilor deținute, Varujan Vosganian este un om simplu, popular, care comunică liber, printr-un limbaj accesibil, cu publicul. Vocea sa amintește de vocea pe care o percepi în timpul lecturii: nu se impune o distanță prin statut, ci se adoptă o atitudine prietenoasă, deschisă, similară celei adoptate de un prieten dornic să-ți împărtășească episoade din viața lui.
Autorul nu duce lipsă de subiecte, iar modul în care le dezvoltă în discursul său captează atenția cititorului și îl determină să aprofundeze, să adreseze întrebări, să caute răspunsuri și să stabilească anumite conexiuni. În ceea ce mă privește, discuția referitoare la suflet mi-a atras atenția în mod special. Sufletul raportat la temporalitate. Țin minte că am notat schematic, în grabă, următoarele fragmente de idei:
Coordonate ale sufletului în raport cu temporalitatea
T - amintirea
P - tresărirea
V - presimțirea
Câteva rânduri, aparent lipsite de coerență, dar care păstrau o promisiune a revenirii spre aprofundare și o esență a unei povești promițătoare, pe care o voi descoperi, prin lectură, la momentul potrivit.







Gheorghe Mocanu - „Din ochiul inimii” (și nr. 4 al revistei „Cu cioara vopsită”)
Consider că orice scriitor ar trebui măcar o dată să încerce și alte tipuri de texte, și alte genuri literare. Nu cu scopul de a reuși, nu cu gândul că va eșua, ci pentru a face un pas în afara granițelor deja cunoscute. Desigur, succesul nu e garantat, dar nici lipsa lui nu e certă. Din contră, astfel de experimente s-ar putea să se dovedească a fi chiar reușite.
Domnul Gheorghe Mocanu este cunoscut și se recomandă drept prozator (cei care îi cunosc activitatea știu că a scris și un volum de teatru). Acum, a oferit publicului și o variantă în versuri a imaginarului creator, păstrând „specialitatea” condeiului său: proza. Este o încercare interesantă, este o provocare, dar experiența și talentul și-au spus încă o dată cuvântul. După cum au remarcat și alte ecouri literare, volumul Din ochiul inimii a trecut de la stadiul de experiment literar la stadiul de reper al limitelor flexibile ale autorului vrâncean aflat într-o continuă dezvoltare literară.







Un nou an, o nouă lansare în cadrul Târgului de Carte de la Focșani. Dulce ironie, cu aproape un an în urmă (28 octombrie), veneam la Galeriile de Artă pentru a-mi lansa primul volum și ocupam un loc între protagoniștii activității din această zi: Petrache Plopeanu și Mariana Rogoz Stratulat.
După prezentarea de carte, ce a îmbinat seriozitatea unor studii critice și emoția specifică atașamentului om-animal (pisică, în cazul de față), membrii au fost invitați în fața publicului pentru a citi din creațiile lor.









Arhivă
Arhivă

Gândurile unei scriitoare
Anca Denisa Șogor (Ande/Enda)
enda.adsogor@gmail.com
✉︎
© 2025 - Anca Denisa Șogor (Ande)/Enda. All rights reserved
Navigând...
pe „valuri de cerneală”...

