19 septembrie 2025: Festivalul Internațional de Creație „Vrancea Literară”

Orice manifestare culturală e un prilej de sărbătoare, de bucurie și de apreciere a frumosului expus în ochii lumii prin diferite mijloace. Cu toate acestea, frumusețea manifestării ascunde în spate o muncă serioasă, obstacole și o dedicare pe măsură. Publicul e cel care alege: să vadă rezultatul, să contribuie la buna desfășurare a evenimentului sau să meargă mai departe pe drumul întunecat al Indiferenței...

Unii ar spune că organizatorii, în egală măsură, au acest privilegiu: al alegerii. Greșit. Pentru că, atunci când faci ceva din pasiune, pentru pasiunea pe care o înțelegi și care e împărtășită cu alte voci... lupți. Mergi mai departe, căutând soluții. Iar finalul, în acest context, îți oferă și multă satisfacție, nu doar noi lecții de viață.

Dacă tot am adus vorba de viață și de lecțiile sale, aș prefera să înlocuiesc invitația la reflecție – pe care cititorii cu o minte ageră pot sau nu să o accepte așa cum a fost lansată, în tăcere – cu o împărtășire a unei experiențe.

Am aflat despre Festivalul Internațional de Creație „Vrancea Literară” la scurt timp după ce Vrancea m-a „adoptat” în rândul scriitorilor săi, acordându-mi un loc pentru a-mi valorifica talentul, așa cum știam și cum puteam la doar 22 de ani, și salvându-mi, totodată, condeiul și cerneala ce amenința să se usuce. În călimară.

La acel moment, eram la început de drum. Țineam în mână foi de hârtie pe care transferam, la calculator, însemnările uitate ani de zile în caietele personale ale preadolescenței și adolescenței. Nu visam să ajung nici măcar în acea sală, cu atât mai puțin pe scenă, pentru că eram conștientă atunci în ce etapă mă aflam în „cariera” mea literară. Trebuia să lucrez, să șlefuiesc, să mă dezvolt... și trebuia, în primul rând, să public măcar un volum.

Anii au trecut, cărțile personale au început să revendice un loc numai al lor în bibliotecă, primind cu multă căldură fiecare nouă apariție editorială. La 24 de ani, am trimis la tipar un volum care mi-a pus la încercare tot ce am reușit să dezvolt până la acea vârstă. La 25 de ani, într-un moment de cumpănă al vieții și în special al carierei mele, am reușit să înot iar prin valurile de cerneală și să ajung la mal cu noi cărți. Tot la 25 de ani, am reușit, prin muncă, viziune modernă și un strop de curaj, să văd cum „imposibilul” de la 22 de ani devenea „posibil”.

Am avut onoarea să particip la acest festival în calitate de condei premiat și de condei care își lansează o carte. O dublă responsabilitate, aș putea afirma, deoarece conștientizarea acestei realități a adus cu sine noi idei: să continui, să nu mă abat de la drum, drumul meu să nu se abată de la ce e corect și cu adevărat valoros... să nu dezamăgesc.

A doua lansare de carte din carieră a fost marcată de „crâmpeie de emoție”, de aprecieri din partea unor nume sonore din literatură și de încurajări.

Autorul, când editează manuscrisul, se transformă inevitabil într-un cititor. Își formează o anumită percepție asupra textului și speră să redea cât mai bine ceea ce dorește să ofere prin proiectul literar respectiv. În cazul meu, un semnal al neuitării, o interpretare-sinteză, prin ochi tineri, a unui fenomen și a unei perechi de nume-fenomen. O mică prezentare a fenomenului exilului românesc și a cuplului Monica Lovinescu - Virgil Ierunca, transformată într-o invitație adresată oricărui cititor curios, atras de coperta pe care am realizat-o și de tema propusă, să își amintească/ descopere... și să nu uite.

Ei bine, nimic nu se compară cu atmosfera creată de invitații care prezintă volumul tău. Să le urmărești, de pe margine, entuziasmul, să le urmărești, cu gândul, fiecare idee și să urmărești, cu privirea, însemnările personale ce completează, de fapt, paginile unei cărți și marchează, concret, acel „pact” încheiat între mintea autorului și mintea cititorului.

Când ceea ce s-ar putea spune la o lansare a fost deja rostit de invitați, tu, ca autor, te prezinți în fața publicului cu un singur lucru: intenția ta. Scopul scrierii acelei cărți și obiectivele pe care le-ai urmărit și pe care speri, prin reacția publicului, să le atingi.

În 2018, primeam premiul I și premiul al III-lea pentru Proză în cadrul concursului „Tinere condeie”. Acum, în 2025, primesc cu aceeași emoție, dar cu mai multă maturitate, Premiul Special al Juriului la categoria Critică Literară în cadrul Festivalului Internațional de Creație „Vrancea Literară”.

Mulțumirile mele și destinatarii acestora se cunosc, nu diferă de mulțumirile adresate de oricare premiant (indiferent de concursul la care participă sau de domeniul concursului). În schimb, vreau să reafirm ceea ce am spus în momentul în care am primit acest premiu: „Vă mulțumesc... pentru că acordați și tinerilor o șansă!”.

Uitați de mulți în întuneric, tinerii devin, cu timpul, victimele Incertitudinii, iar această incertitudine duce, în cele din urmă, la abandon, la o pierdere pentru sine și pentru societate.

Astfel de recunoașteri se transformă într-o gură de aer vitală evoluției lor, devin o confirmare că, totuși, nu sunt respinși de marea familie a literaturii, că sunt văzuți, că munca lor e văzută și, așa cum se prezintă ea în acest moment al dezvoltării literare, e demnă de a fi evidențiată pentru că oferă „ceva”.

Altfel spus, înțelegem și noi că aducem o contribuție, că avem un spațiu al nostru în care să ne dezvoltăm și că putem lupta în continuare... numai și numai pentru literatură!

Articole similare...

Arhivă