LANSARE DE CARTE: „Zuliar. Omul cu două umbre” de Gheorghe Mocanu

Am cunoscut ceea ce urma să devină romanul Zuliar. Omul cu două umbre încă din clipa în care era o simplă dorință atribuită unui proiect literar. În timp ce lucram la studiul „Hematomul”. M-am bucurat foarte mult atunci când autorul, Gheorghe Mocanu, m-a invitat să citesc manuscrisul.

Se pare că „virusul” Hematomul nu a dispărut complet din mintea mea, ba chiar s-a reactivat pe măsură ce descopeream noul roman.

Mă atașez de orice proiect literar care îmi este încredințat de autor (fie pentru tehnoredactare, fie pentru copertă, fie pentru consiliere editorială). Zuliar nu a fost o excepție. M-am implicat încă de la primele pagini, încercând să pătrund dincolo de limitele unui cititor obișnuit. Priveam textul cu ochii unui condei, cu ochii unui tehnoredactor și cu ochii celei care analiza, anul trecut, fiecare cuvânt din Hematomul roșu și Deținutul Paisprezece. Nu din rațiuni critice, ci pentru a savura în întregime mesajul ascuns dincolo de text și a stabili în ce măsură a evoluat autorul de la ultima apariție editorială.

La final de lectură, mi-am adunat toate gândurile, toate impresiile, într-un singur paragraf:

VINOVĂȚIA devine o sinteză a raportului legal/ilegal și moral/imoral, se traduce drept o emoție ce stă la baza conflictului dintre EU și SOCIETATE, dintre EU și EU. Zuliar, protagonistul acestui volum, este surprins într-o formă incompletă, vulnerabilă, devine un „captiv” ce rătăcește printr-o lume în care regulile, cel puțin în privința lui, par a se rescrie, rătăcește printre propriile gânduri, retrăind un moment care i-a marcat DESTINUL.

Odată finalizate pregătirile în „Culisele editării”, așteptam cu nerăbdare momentul în care aveam să țin cartea în mână. Am primit cu multă emoție și responsabilitate invitația de a vorbi despre roman în cadrul lansării.

Numai că, în ziua evenimentului, nu mă așteptam să simt emoții suplimentare... în trafic. Încercând să fac haz de necaz, mă gândeam că societatea simțea, la rândul ei, agitația culturală din Focșani, motiv pentru care s-a pus în mișcare, blocând drumurile publice prin aglomerație.

După cuvântul moderatorului (Culiță Ioan Ușurelu) - o veritabilă introducere în esența romanului și un reper privind scopul celor care urmau să îl prezinte (acela de a convinge publicul să îl citească) -, primul invitat care a vorbit despre roman a fost Petrache Plopeanu.

Domnul Plopeanu a descris romanul drept un „dosar instrumentat de un polițist”. De asemenea, a adus în discuție ideea dedublării - pe care și eu, la rândul meu, am identificat-o anterior, citind ultimele capitole ale romanului.

Discursul meu a fost împărțit în două secțiuni: CULISELE EDITĂRII și UMBRA LUI ZULIAR. UMBRA OMULUI. Destinul își spune cuvântul încă o dată, Zuliar... revendicând numărul 15 atât în lista autorului, cât și în portofoliul meu editorial.

Am afirmat faptul că imaginea de pe coperta I reflectă umbra din interiorul fiecăruia, dar aș adăuga acum faptul că în mod intenționat am ales o umbră care inspiră o atitudine complet diferită de cea a siluetei care merge. Motivul? Îl veți afla doar citind romanul până la capăt.

Spuneam, de asemenea, că „estetica tehnoredactării” este un element de noutate. Susțin în continuare același lucru prin același argument: valoarea textului nu este „amplificată” doar prin coperta I și IV, ea poate fi influențată, în ochii cititorilor, și prin modul în care textul e organizat pe pagină. Ce presupune această organizare? Simplu, este vorba de o „desprindere” a unor cuvinte-cheie/idei din corpul textului și de supunerea lor la alte procese de tehnoredactare. Pentru a înțelege mai bine la ce mă refer, vă prezint două pagini din roman, care surprind, totodată, secvențele din carte la care m-am raportat la finalul discursului (alte exemple pot fi descoperite - ați ghicit - tot lecturând romanul):

Am numit a doua secțiune „Umbra lui Zuliar. Umbra omului”, deoarece cred că acest personaj e o reprezentare a naturii umane în forma sa pură, „necizelată”. De aici se desprinde și specificul dual al romanului: social în primul rând, apoi psihologic. Plasez aspectul social pe prima treaptă, ținând cont că romanul așa se prezintă, la început, în ochii cititorilor. Este prezentată localitatea în care are loc acțiunea, apoi îl descoperim pe Zuliar: cine este, ce istoric are, care e statutul său social și cum interacționează el cu alți oameni. Mai târziu, în mod spectaculos, intervine latura psihologică.

(extras din Gheorghe Mocanu, Zuliar. Omul cu două umbre, Pim, 2025, pp. 149-150)

Pornind de la cele două pagini preluate din carte, vreau să subliniez încă o dată tragismul existențial: acel „Zuliar imposibil”, chipul înfrumusețat realizat din materiale neconvenționale, dar care rămâne o simplă aspirație. Percepția diferită asupra frumuseții devine un mijloc prin care autorul, un fin psiholog, atrage atenția asupra unor aspecte cu mult mai profunde: standardele societății, modul în care ele se schimbă, modul în care sunt interpretate și impuse... modul în care ieșirea din limitele validării „dictează” acțiunile viitoare ale individului retrogradat și „exilat” în umbră.

Zuliar nu este un suflet rău. Este un suflet care a cedat presiunilor venite în mod indirect din exterior și în mod direct din interior. E un om care a judecat greșit - din perspectiva societății -, dar care a acționat așa cum a crezut că e necesar pentru a-și ameliora condiția care îl afecta psihic. Nu e un destin frânt, nu e un caz lipsit de speranță, pentru că, în fața unei ipoteze, a unui plan paralel („Dacă lumea m-ar iubi...”), apare întrebarea „aș mai vrea s-o distrug?” și răspunsul care clarifică orice îndoială „Nu, aș vrea doar să-i aparțin”.

Intervenția domnului Radu Borcea susține, prin cazul prezentat drept exemplu, ideea potrivit căreia psihicul are un rol important asupra imaginii proiectate din planul mental în planul real: povestea bărbatului extrem de gelos care ajunge să suspecteze că sunetele misterioase din casa acestuia trădează trădarea soției - soție care, de fapt, era moartă la acel moment - și e oprit să spargă ușa pentru „a-i demasca”.

Lansarea a reflectat, în egală măsură, preocupările autorului: literatura și muzica. În consecință, publicul s-a bucurat și de momente muzicale oferite de doi tineri talentați, Avram Andrei (chitară) și Balan Adela Daniela (solistă).

A fost un eveniment reușit, care a pus în lumină cartea proaspăt scăldată în lumina tiparului, care, de acum înainte, acceptă să primească lumina unui bec sau a unei lămpi din camera cititorilor curioși să dezlege misterul celor două umbre.

Articole similare...

Arhivă